"Cu multi ani in urma, un barbat bogat si fiul sau aveau in comun pasiunea de a colectiona opere de arta: Picasso, Van Gogh, Monet si altii. Tatal era mandru privindu-si fiul devenind un experimentat colectionar.
Odata cu venirea iernii, razboiul a inceput si fiul a plecat sa-si serveasca patria. Dupa cateva saptamani tatal a primit o telegrama. Fiul sau era dat disparut.
Peste cateva zile frica sa cea mai mare s-a confirmat. Tanarul murise in timp ce ducea un coleg catre medic.
Cu durere in suflet, batranul si-a petrecut zilele urmatoare in singuratate, pana cand, in dimineata de Craciun, un tanar soldat i-a batut la usa. Acesta tinea un mare pachet in brate.
Tanarul s-a prezentat ca fiind un prieten al fiului sau si un artist incepator. Stiind de pasiunea batranului pentru arta venise sa ii ofere un portret al celui care fusese fiul sau.
Desi nu era o mare opera de arta, portretul ilustra foarte bine trasaturile fiului. Portretul devenise cel mai de pret tablou al sau si le spunea tuturor ca este cel mai frumos dar pe care l-a primit vreodata.
In primavara ce a urmat, batranul s-a imbolnavit si a decedat. Conform testamentului, licitatia pentru tablourile sale urma sa aiba loc in ziua de Craciun.
Colectionari din toata lumea s-au adunat pentru a licita pentru faimoasele tablouri. Licitatia a inceput insa cu un tablou necunoscut: portretul fiului batranului.
Nimeni nu dorea insa acest tablou. "Sa trecem la lucrurile importante", au strigat mai multe voci in cor.
"Regula este sa il vindem pe acesta mai intai. Cine vrea sa il cumpere?"
Intr-un final, un vecin a vorbit: "Acceptati 10 dolari? Este tot ce am. Il stiam pe baiat si mi-ar placea sa am tabloul".
Dupa ce tabloul i-a fost atribuit, vanzatorul a anuntat ca licitatia s-a terminat. Multimea uimita a fost invaluita de tacere. Pana la urma cineva a vorbit: "N-am venit pana aici pentru un tablou cu un fiu necunoscut. Vrem o explicatie pentru ceea ce se intampla!"
"Este foarte simplu. Conform testamentului, cine ia tabloul fiului primeste tot".
***
Adu-ti aminte ca un cadou trebuie pretuit indiferent de valoarea lui. Valoarea unui cadou nu este data de ambalaj. Cele mai valoroase cadouri sunt cele cu care suntem binecuvantati zi de zi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu