COCONUL

Într-o zi într-un cocon a apărut o mică gaură.
Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forța să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea că fluturele a abandonat și gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea și nu mai era în stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis să ajute fluturele. A luat un cuțit și a deschis coconul. Fluturele a ieșit imediat. Însă corpul fluturelui era slab și anemic. Aripile sale erau puțin dezvoltate și aproape că nu se mișcau.
Omul a continuat să observe crezând că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide și vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta să poată zbura. Însă acest lucru nu s-a întâmplat!
Fluturele și-a trăit restul vieții târându-se pe pământ cu corpul său slab și cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodată!
Ceea ce omul, prin gestul său de bunătate și prin intenția sa de a ajuta, nu a înțeles, este că trecerea prin gaura stramtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corpul său către aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viața îl punea să treacă pentru a putea crește și pentru a se dezvolta.

Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără a întâlni obstacole, am fi limitaţi. Nu am putea fi atât de puternici cum suntem. “Nu am putea zbura niciodată!”